Consecințele regulilor alimentare rigide

  • încercările de a le respecta ocupă mult din spațiul nostru mental și ne consumă mult din timp: ne rămân mai puține resurse pentru alte activități plăcute și domenii importante și valoroase pentru noi;
  • alimentația în afara cadrului în care simțim că putem respecta cât mai bine aceste reguli vine la pachet cu multă incertitudine și adesea cu anxietate (spre exemplu, a mânca în oraș sau la o întâlnire/petrecere cu prietenii) – putem astfel rata oportunități, momente de conectare cu ceilalți, experiențe noi și interesante;
  • rigide fiind, nerespectarea regulilor alimentare sau deviații de la ele vor aduce cel mai probabil doze mari de vinovăție, rușine sau alte emoții neplăcute;
  • ne e greu să trăim aceste emoții neplăcute ce vin din nerespectarea regulilor pe care le avem și vom extrage de aici mesajul că pentru a nu ne mai întâlni cu ele, pentru a nu le mai trăi este nevoie să avem reguli și mai multe, și mai rigide – acestea vor fi inevitabil o sursă continuă a exact acelor experiențe dificile pe care vrem să le evităm;
  • emoțiile neplăcute sau alte senzații și gânduri dificile asociate nerespectării regulilor alimentare rigide pot deveni foarte ușor elemente care activează comportamente problematice: alimentare, de mișcare sau compensatorii care nu servesc sănătății fizice, psihice sau scopurilor noastre;
  • nerespectarea regulilor (inclusiv mici deviații de la acestea) pot activa episoadele de mâncat compulsiv;
  • regulile alimentare rigide mențin un ,,volumul” ridicat al vocii critice din noi.

Încearcă să te conectezi pentru un scurt moment la felul în care se simte să ruleze în mintea ta acest șir de reguli.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Se întâmplă să te simți simți anxios/oasă față de ideea de a le încălca și de consecințele care ar putea urma? Dacă ar fi să pleci într-o excursie și ți-ai imagina un ghid care e extrem de alert la fiecare mișcare pe care o faci, nu îți dă voie să mergi prea aproape de niciun monument important, te critică aspru de fiecare dată când te uiți în altă parte față de obiectivul turistic pe care îl descrie el și nu te mai lasă să te urci în autocar dacă nu ai reținut tot ce ți-a spus cu o zi în urmă, sau un ghid care își dorește să facă astfel încât această călătorie să fie una frumoasă, plăcută, te întreabă ce obiective ți-ar plăcea să vizitezi și te lasă să te apropii de ele atât cât este în siguranță pentru tine și pentru monumente, se asigură că îți răspunde la orice întrebări și îți reamintește să ai la îndemână echipamentul de care ai nevoie, cum te-ar face să te simți cei doi ghizi? Ce fel de emoții ai trăi de-a lungul primei variante a excursiei și ce fel de emoții ai trăi de-a lungul celei de-a doua? Pe care dintre cei doi ghizi ai alege să îl ai alături de-a lungul călătoriei?

Pe lângă reguli, poate că această casetă a controlului alimentar vine și cu o serie de amenințări cu privire la propria ta persoană sau judecăți aspre. Se întâmplă să îți spună că dacă nu asculți, înseamnă că ești un „prost”/„proastă”, că nu ai suficientă voință, că ești „un nimic” și alte astfel de acuzații dure?

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Ce dureros poate fi să auzim astfel de gânduri. Din multele și foarte multele gânduri care ne trec prin minte zi de zi (unele pozitive, unele neutre, altele negative), mintea noastră tinde să se agațe de cele care îi provoacă emoții mai intense pentru că atentează la ceva important pentru ea. Valoarea noastră ca oameni, imaginea noastră de sine sau felul în care suntem percepuți de către ceilalți tind să fie lucruri relevante pentru noi, astfel că atunci când caseta controlului alimentar lovește „acolo unde doare”, tindem să îi acordăm mai multă atenție și să tratăm ceea ce a spus ca un adevăr, tocmai pentru a putea căuta modalități de a ne asigura că nu se întâmplă.

Este ca și cum aceste gânduri ar fi un gard des de lemn prin care încercăm să vedem ce este dincolo de acesta – poate că prindem frânturi, câteva culori și lumini, însă dacă persoanele noastre dragi ar fi în fața noastră, dacă ar fi acolo concertul trupei preferate sau cel mai de vis peisaj dincolo de acest gard, cât din ele am putea cuprinde? Dar dacă ne-am da câțiva pași mai în spate – ce ar începe să se contureze în câmpul nostru vizual?

Gândește-te la cum tinzi să te comporți atunci când îți trec prin minte aceste reguli și ești foarte aproape de scândurile gardului. Este posibil ca mintea ta să se agațe de ele și să vadă lumea ca și cum așa ar arăta ea, ca o serie de linii fine de culoare și lumină. E posibil ca în aceste momente, mintea ta să echivaleze regulile cu realitatea și să te împingă automat spre a le respecta. Ce fel de comportamente faci atunci când în mintea ta privește lumea prin regulile rigide?

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

În general, mintea noastră tinde să încerce să opereze cu lumea complexă din jurul nostru creându-și reguli. De-a lungul timpului, regulile ne-au ajutat să navigăm situații noi având în minte un set de comportamente potrivite, de moduri în care este necesar să acționăm astfel încât să putem fi suficient de încrezători cu privire la cum va decurge o situație. Regulile ne aduc, de multe ori, alinarea care vine din sentimentul predictibilității. Știu că atunci când vreau să călătoresc cu avionul trebuie să caut site-ul companiei aeriene, să introduc în câmpuri orașul de plecare și destinația, să stabilesc perioada de plecare și mai apoi să urmez pașii din aplicație pentru a cumpăra bilete. Știu că pot lua cu mine doar anumite lucruri în bagaj, și că, de exemplu, nu am voie decât cu o anumită cantitate de lichide. Știu, mai apoi, că în ziua plecării trebuie să ajung la aeroport cu aproximativ două ore înainte, să trec prin zona de securitate și să urmăresc instrucțiunile de pe panouri pentru a găsi poarta de la care zbor. A cunoaște aceste reguli poate să mă ajute să anticipez această călătorie cu entuziasm și încredere, chiar dacă am și o doză de anxietate prezentă.  Atunci când vine vorba de alimentație și de corpul nostru, una dintre marginile ascuțite pe care le poate lua obiectul greu de care aminteam la începutul acestui modul este cea a unor standarde alimentare pe care ne-am dori să le urmăm întocmai, adesea mereu, și care se transformă în ceea ce putem numi reguli alimentare rigide.