Descrierea programului
Tulburările alimentare sunt tulburări mentale asociate cu potențiale consecințe grave atât la nivelul sănătății emoționale cât și la nivelul celei fizice. Aceste tulburări se caracterizează prin credințe nesănătoase despre mâncat, greutate, forma corpului precum și prin comportamente problematice (de ex., mâncat compulsiv, restricție alimentară, inducerea vărsăturilor, exercițiu fizic excesiv) care formează un cerc vicios în întreținerea problemelor. Aceste comportamente au un impact semnificativ asupra funcționării psihice, fizice și sociale. Atunci când ne dăm seama că manifestăm astfel de probleme este important să obținem cât mai repede ajutor specializat.
Programul de față își propune să ofere informații și strategii de intervenție adresate tulburările alimentare folosind surse validate științific care constituie baza psihoterapiei cognitiv-comportamentale pentru tulburările alimentare. Acest program este unul auto-ghidat (cu minimă ghidare din partea unor specialiști) care nu poate înlocui tratamentul psihologic specializat atunci când problemele sunt de severitate clinică. Poți să urmezi acest program independent (mai ales atunci când problemele alimentare nu sunt foarte severe) sau alături de un program de psihoterapie livrat de un specialist.
Programul este structurat în 12 module (câte un modul pe săptămână), accesul la următorul modul fiind dependent de finalizarea modulului anterior. Modulele vizează oferirea de informații despre tulburările alimentare, factorii de risc și de menținere asociații, stabilirea unui program de cântărire săptămânală, introducerea auto-monitorizării pentru a înțelege pattern-urile alimentare și cele gândurile, emoțiile, comportamentele asociate, abordarea problemelor de imagine corporală precum și a comportamentelor care întrețin aceste probleme. Modulele conțin atât informații clare despre aceste aspecte cât și sugestii de strategii și exerciții menite să abordeze direct aceste dificultăți.
Dacă te confrunți cu astfel de problemele, te invităm să urmezi acest program și să ne lași feedback-ul tău. Participarea la program este gratuita. Toate informațiile oferite de tine pe parcursul programului sunt confidențiale, iar platforma respectă toate reglementările naționale și europene cu privire la politica GDPR. Datele culese cu privire la constructele psihologice vizate de program vor fi folosite doar în scopul cercetării.