Ce sunt regulile alimentare rigide?

Ia-ți câteva clipe să te gândești la posibile standarde sau idealuri pe care le ai la momentul actual și care țin de cum mintea îți transmite că trebuie sau e foarte important pentru tine să arăți și să mănânci.  Ce îți spun aceste standarde?

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Standardele acestea ar putea să-ți livreze, din nou și din nou, o poveste repetitivă: spre exemplu, că trebuie să ai un anumit număr de kilograme, o anumită formă a corpului, un anumit fel de a mânca. Ce se întâmplă adesea atunci când avem standarde, de orice fel ar fi ele, e că mintea găsește pentru noi modalități de a ne comporta pentru a atinge aceste standarde, creând reguli după care să ne ,,ghidăm”. Astfel, un set de reguli alimentare ne spune în principiu ce ar trebui să facem pentru a fi conform standardelor pe care le avem.

Este foarte important să reții în acest punct că atât standardele legate de corpul și alimentația noastră, cât și răspunsurile la cum să atingem aceste standarde (despre care spuneam că apar sub forma regulilor alimentare) pot să ne fie deloc înspre foarte puțin utile, mai ales atunci când luăm în calcul per ansamblu sănătatea noastră fizică și mentală, precum și modul în care ne putem implica în activități și domenii diverse ale vieții noastre care să ne aducă sens și împlinire.

Iată aici o figură care ilustrează ce ți-ar putea transmite regulile tale alimentare:

Iată aici o figură care ilustrează ce ți-ar putea transmite regulile tale alimentare

Poate că intuiești și tu că a avea în sine un set de reguli nu este în sine ceva greșit sau detrimental. Problema este atunci când aceste reguli sunt rigide (adică iau forma grea și ascuțită a obiectului de care povesteam la început de modul, pe care nu ne este foarte ușor să-l purtăm cu noi dintr-un loc în altul).