Consecințele comportamentelor de verificare

După cum ai văzut în secțiunea anterioară, comportamentele prea frecvente de verificare a greutății și formei corpului au un efect de multe ori negativ asupra dispoziției emoționale pentru că se exagerează defectele. Sigur, dacă folosești o lupă, observi și praful de pe masa de unde tocmai l-ai șters. Este firesc ca lucrurile cărora le acordăm atenție să capete proporții mult mai mari decât ar avea în realitate. Pentru a vedea că într-adevăr așa este, îți propunem trei experimente. 

Ilustrație despre cum verificarea excesivă mărește atenția asupra detaliilor

Experiment 1 – glezna

Observă glezna dreaptă. Cât de groasă ți se pare (subiectiv, pe o scală de la 1 – subțire; 10 – cea mai groasă gleznă umană)? Uită-te la ea din toate pozițiile, răsucește piciorul, schimbă-i poziția ca și cum ai sta pe vârfuri și observă pliul pe care îl face atunci când ridici călcâiul. Cuprinde glezna cu mâna și verifică dacă o poți cuprinde. Compară apoi glezna ta cu cea a unor femei care au glezna subțire (de exemplu, cele care pozează pentru pantofi au această trăsătură). Continuă aceste comportamente de verificare pentru cel puțin 10 minute. 

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Acum, cât de groasă ți se pare glezna ta (tot pe o scală de la 1 la 10)?

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Experiment 2 – abdomenul

Stai pe pat sau pe canapea cu picioarele întinse și sprijinită cu spatele de perete sau de spătar. Uită-te de sus la abdomenul tău. Cât de proeminent ți se pare pe o scală de la 1 la 10. Uită-te la el cu atenție, ridică bluza și observă pliul care se formează la linia pantalonilor. Strânge în mână pliurile de grăsime și observă cu atenție încearcă să determini dacă sunt mai groase decât ar trebui. Respiră adânc și observă dacă abdomenul devine mai proeminent.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Continuă să analizezi abdomenul pentru cel puțin 10 minute și la final indică cât de proeminent ți se pare (pe o scală de la 1 la 10). 

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Experiment 3 – comparația

Cât de atrăgător/atrăgătoare te simți astăzi? Indică subiectiv, pe o scală de la 1 – deloc la 10 – perfect/ă. Deschide o aplicație de social media și caută conturile lui Margot Robbie, Kate Hutchins sau Prințesa de Wales (le poți înlocui cu alte vedete pe care le urmărești constant pentru content despre frumusețe). Compară-te cu ele în termeni de armonie a trăsăturilor, forma corpului și stil vestimentar. Poți să compari și părți specifice ale corpului și să vezi dacă sunt la fel de subțiri. 

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

La final, dupa 10-15 minute, evaluează din nou cât de atrăgător/atrăgătoare ești, pe o scală de la 0 la 10.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Ce ai observat pe parcursul acestor exerciții? Pentru multe persoane, astfel de exemple duc la sentimente negative față de propriul corp, lipsă de încredere și descurajare. Astfel, deși greutatea ta a rămas cu siguranță aceeași de la începutul exercițiilor până acum, emoțiile tale s-au schimbat în sens negativ și te-ai gândit în mod excesiv la formă și greutate. Pentru a te simți mai bine cu propriul corp și a avea o viață emoțională mai sănătoasă, aceste comportamente trebuie eliminate sau reduse drastic.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

În cele ce urmează, vom continua cu exerciții care se numesc expunere cu prevenirea răspunsului – pe scurt, vom încerca să nu ne angajăm în comportamentele de verificare chiar dacă simțim acest impuls. Deși pare greu la început, devine mai ușor cu timpul, pe măsură ce ne convingem că nu avem nevoie de aceste comportamente pentru a ne simți mai bine. În zilele următoare, vom introduce un formular de monitorizare.  

Ilustrație despre experimentele de verificare și schimbarea dispoziției