Impactul gândurilor
Mintea noastră este aproape tot timpul activă. Dacă ne oprim pentru câteva momente și devenim atenți la ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, putem observa că mintea noastră pare un „comentator neobosit”, care generează întruna gânduri. Gândim despre lucrurile care se întâmplă în jurul nostru, despre noi înșine și despre ceilalți, despre lucruri care s-au întâmplat în trecut sau despre scenarii care ar putea avea loc în viitor. Unele dintre aceste gânduri sunt pozitive sau neutre, iar altele critice sau negative.
Pentru majoritatea oamenilor, gândurile negative apar din când în când. Totuși, atunci când cineva se simte foarte trist, anxios sau lipsit de încredere, gândirea poate deveni mult mai negativă și mai persistentă. În aceste momente, mintea tinde să observe mai ales lucrurile negative și să interpreteze situațiile într-un mod mai critic sau mai pesimist. Gândurile pot apărea rapid, aproape automat, și uneori par atât de obișnuite încât nici nu mai sunt conștientizate. Aceste tipuri de gânduri rapide, obișnuite și adesea negative sunt numite gânduri automate negative. Ele apar spontan și pot fi greu de identificat sau gestionat la început.
Uneori, gândurile automate negative pot părea foarte convingătoare, mai ales atunci când emoțiile sunt intense. De exemplu, dacă cineva se simte foarte trist sau anxios, gândurile negative pot părea complet adevărate, chiar dacă în realitate reprezintă doar o interpretare a situației, nu un fapt sigur. Este esențial să devii mai conștient de aceste gânduri deoarece au un impact imediat și major asupra stării tale emoționale și comportamentelor tale.

Exercițiu – Observă legătura dintre gânduri, emoții și comportamente
Uneori reacționăm foarte rapid într-o situație, iar ceea ce se întâmplă în mintea noastră trece aproape neobservat. Atunci când ești preocupat/ă de forma și dimensiunea corpului, multe dintre aceste reacții pot fi legate automat de felul în care crezi că arăți sau de cum crezi că te văd ceilalți. Următorul exercițiu te va ajuta să observi mai clar cum sunt conectate gândurile, emoțiile și reacțiile tale.
Imaginează-ți că iei prânzul cu un coleg sau o colegă. Observi că hainele par puțin mai strâmte în zona abdomenului, iar colegul aruncă o privire în direcția ta. Devii conștient/ă de faptul că mănânci.
Ce reacții emoționale ai avea? Ce ai simți în acel moment?
exemple: rușine, anxietate, vinovăție, disconfort, frustrare
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.
Ce reacții fizice ai observa în corp?
exemple: senzație de balonare, tensiune în abdomen, neliniște fizică
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.
Cum te-ai comporta?
exemple: să te oprești din mâncat, să îți acoperi abdomenul, să pleci mai repede de la masă
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.
Ce gânduri automate îți trec prin minte? Acum încearcă să identifici gândurile automate care ar putea apărea în acea situație.
exemple: „Se vede că m-am îngrășat”, „Probabil crede că mănânc prea mult”, „Nu ar trebui să mănânc”, „Toată lumea observă burta mea”
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

În continuare, te invităm să te gândești cum altfel te-ai putea raporta la această situație ipotetică încât să ai alte reacții emoționale, fizice și/sau comportamentale.
exemple: „Este normal ca abdomenul să fie mai proeminent după ce mănânc.”, „Nu înseamnă că m-am îngrășat.”, „Oamenii sunt concentrați pe ei înșiși, nu pe corpul meu.”, „Este în regulă să mănânc și să îmi ofer această pauză.”
Cum altfel te-ai putea raporta la situație?
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.
Ce reacții ai avea dacă ai da o altă interpretare situației?
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.
Poate ai observat că reacțiile emoționale, fizice și comportamentale se schimbă prin simplul fapt că ai ales să ai alte gânduri. Situația la care te-ai raportat este aceeași, dar ai încercat o altă interpretare a ceea ce ar putea însemna acea situație.