Ce este analiza funcțională a comportamentului?

Analiza funcțională a comportamentului nu este despre judecată sau despre a te simți vinovat/ă, ci despre a colecta informații concrete despre comportamentele de autovătămare non-suicidară: ce situații le activează, cât durează aceste comportamente și cât de intense sunt impulsurile, care sunt consecințele lor, dar și funcția pe care o au ele. Prin notarea sinceră a acestor detalii, vei putea observa tiparele care, până acum, poate păreau „normale” sau „întâmplătoare”, de exemplu, să începi să simți suferință emoțională, după care să te auto-rănești. Acest exercițiu îți va oferi o imagine clară asupra modului în care apare acest tipar de comportament, dar și ce anume îl menține și te va pregăti să faci schimbări mici, dar eficiente, spre comportamente alternative sigure. Hai să începem!

Analiza funcțională a comportamentului implică explorarea relației dintre mediu (intern sau extern) și comportament și presupune identificarea factorilor specifici care sunt asociați fiecărui comportament în parte (fie că vorbim de situații, gânduri sau emoții) care au loc înainte, în timpul și după comportamentul de autovătămare. Ce urmărim, cu ajutorul acestei analize funcționale, este să înțelegi cât mai bine secvența din spatele comportamentelor de autovătămare, dar și funcția pe care o au pentru tine aceste comportamente. Vei face acest lucru completând fișa de analiză funcțională atunci când faci aceste comportamente de autovătămare non-suicidară.

Poate ideea de a nota totul te sperie, dar în continuare vom explica de ce este important să o faci și apoi, sperăm, vei înțelege beneficiile acestei analize. De ce este importantă auto-monitorizarea și înțelegerea comportamentului?

S-ar putea să te întrebi…: „De ce aș vrea să notez ce comportament fac, ce s-a întâmplat înainte, și ce se întâmplă după…? ” Poate părea o sarcină uriașă, dar este extrem de utilă în depășirea comportamentelor de autovătămare non-suicidară. Completarea analizei funcționale îți oferă informații valoroase despre comportamentele tale și te ajută să vezi tipare precum: ce anume declanșează aceste comportamente; care sunt motivațiile din spatele lor; cu ce te ajută și cu ce NU te ajută aceste comportamente; cum influențează evenimentele prin care trecem gândurile pe care le avem, și cum gândurile, la rândul lor, influențează emoțiile și senzațiile pe care le simțim, dar și cum ne comportăm.

Analiza funcțională realizată cu curiozitate

Poți deveni un fel de detectiv, care caută indicii:

  • Ce a declanșat comportamentul de autovătămare non-suicidară?
  • Ce am făcut, cât a durat comportamentul, ce intensitate a avut?
  • Ce rezultate am obținut cu acest comportament?
  • Care e motivația din spatele acestui comportament?
  • Ce concluzii pot trage?

Cercetările arată că observarea directă și analiza funcțională a acestor comportamente sunt primul pas în a înțelege mai bine ce se întâmplă pentru tine atunci când le faci și în a identifica posibile comportamente alternative sigure și eficiente, facilitând modificarea tiparelor de comportament. Acest lucru se datorează faptului că analiza funcțională ne permite să avem cea mai precisă imagine asupra modului în care comportamentele de autovătămare sunt activate, cum se mențin și cum pot fi schimbate. Este important să faci o înregistrare sinceră și corectă. Acest lucru poate fi inconfortabil, dar vei ajunge să realizezi că acesta este un instrument util pentru a depăși comportamentele de autovătămare non-suicidară.

Analiza funcțională are trei scopuri esențiale:

  • Numirea cât mai clară a comportamentelor, identificarea activatorilor și a consecințelor specifice fiecărui comportament îți oferă informații importante despre comportamentele tale de autovătămare.

Analiza funcțională a comportamentului evidențiază aproape întotdeauna caracteristici ale comportamentelor de autovătămare care nu erau întotdeauna evidente pentru tine, oferind o imagine detaliată asupra comportamentelor de autovătămare existente. Această analiză te ajută să identifici cauzele și consecințele acestor comportamente. Analiza funcțională îți oferă răspunsuri la întrebări ca:

  • Ce fac, exact, atunci când fac un comportament de autovătămare? Cum se compară ceea ce fac acum, comparativ cu alte momente?
  • Ce se întâmplă înainte să încep să fac aceste comportamente? Există declanșatori pentru comportamentele de autovătămare? Comportamentele mele problematice tind să apară în anumite circumstanțe specifice?
  • Când apar aceste comportamente? Există un tipar pe care îl urmează? De exemplu, le fac întotdeauna atunci când simt distres emoțional sau sunt momente în care simt distres, dar nu fac aceste comportamente? Apar întotdeauna seara, când sunt singur/ă? Sunt zilele lucrătoare diferite de weekend-uri?
  • Comportamentele mele problematice servesc vreo funcție? De exemplu, ameliorează sentimentele de tensiune? Sunt un mod de a mă pedepsi?
  • Te ajută să înțelegi motivul din spatele acțiunilor tale

Toate comportamentele pe care le facem servesc una sau mai multe funcții. Analiza funcțională a comportamentului te ajută să descoperi ce fac pentru tine comportamentele de autovătămare pe care le faci (scopul din spatele acțiunii) și ne permite să ne concentrăm asupra contextului tău specific pentru a personaliza intervenția. Motivele din spatele comportamentelor de autovătămare non-suicidară pot fi diverse, și includ funcțiile interpersonale (cum ar fi că reduc tensiunea și suferința emoțională și servesc ca o modalitate de a regla emoțiile, că induc senzații în momentele de „amorțeală” emoțională sau că exprimă furia pe care o simți față de propria persoană) și funcțiile interpersonale (cum ar fi comunicarea prin comportamente a distresului, care nu poate fi verbalizat).

Analiza funcțională te ajută să te schimbi

Este important ca analiza funcțională să fie realizată cu acuratețe și să aibă loc în timp real, adică imediat după ce faci un comportament de autovătămare sau când observi că te-ai auto-rănit. Pe măsură ce monitorizezi, vei descoperi că acest comportament, aparent automat, scăpat de sub control, nu este de fapt așa incontrolabil precum credem noi. Nu este obligatoriu să faci un comportament de autovătămare pentru că simți tensiune emoțională. Te-ai obișnuit atât de mult cu aceste tipare încât să faci orice altceva pare imposibil. Monitorizarea conform ghidurilor recomandate îți va arăta că există și alte tipare de comportament care servesc aceleași funcții și sunt mai eficiente în a te liniști, și mai sigure, care nu necesită să te rănești ca să te simți mai bine sau ca să simți ceva. Monitorizarea te va ajuta să te schimbi.

Lanțul dintre activator, gând, emoție, comportament și consecință

S-ar putea să te simți reticent/ă în a analiza comportamentul. Poate că ai una sau mai multe rețineri. Selectează, din lista de mai jos, dacă vreuna din situațiile descrise se aplică pentru tine:

  • Am ținut fișe de analiză funcțională a comportamentelor înainte și nu a ajutat.
  • Analiza funcțională sună ca o sarcină prea mare, chiar ca o povară – S-ar putea să simți că ești prea ocupat/ă sau că stilul tău de viață face imposibilă monitorizarea.
  • Sunt prea rușinat/ă de faptul că fac acest comportament pentru a fi monitorizat.
  • Analiza funcțională mă va face și mai preocupat/ă de autovătămare.

De ce ar trebui să faci analiza funcțională?… În ciuda oricăror rețineri pe care le ai față de monitorizare!

  • Analiza funcțională te încurajează să analizezi situațiile care declanșează comportamentele de auto-rănire și te ajută să identifici funcția acestor comportamente. De exemplu, să simți emoții negative poate duce la un comportament de auto-rănire, cu scopul de reglare emoțională (pentru a gestiona emoțiile negative și pentru a te liniști). Înregistrându-ți comportamentele, devii conștient de aceste tipare și poți începe să le înlocuiești. Încearcă modalitatea recomandată de acest program și vezi ce se întâmplă.
  • Înregistrând acest comportament, devine mai ușor să devii conștient/ă de tiparele dăunătoare care îți mențin obiceiul de a te auto-răni. De exemplu, s-ar putea să ai obiceiul să faci aceste comportamente pe ascuns pentru că dacă ceilalți ar afla, s-ar supăra sau s-ar simți vinovați, lucru care ar putea să te convingă că „sunt un om rău”, iar vinovăția și rușinea care ajung să fie induse de această convingere să contribuie și să accentueze comportamentul de auto-rănire.
  • Monitorizarea este cu siguranță solicitantă din punct de vedere al timpului și al efortului. Dorința ta de a analiza aceste comportamente este un test al angajamentului tău pentru schimbare. Monitorizarea va fi solicitantă doar pe termen scurt (pentru câteva zile)! Efectul se atenuează rapid. Dacă vrei să depășești problema legată de comportamentele de autovătămare non-suicidară, monitorizarea este primul pas. Va deveni mult mai ușor în câteva săptămâni.
  • Odată ce vei fi conștient/ă de ceea ce se întâmplă, îți va fi mai ușor să schimbi ceea ce faci, pentru că vei ști ce trebuie schimbat (de exemplu, când simți că apare impulsul de a te auto-răni să începi să faci un comportament care să te distragă de la acest impuls).
  • De asemenea, odată ce vei deveni conștient/ă de comportamentele tale și vei începe să vezi aceste tipare, vei începe să realizezi că aceste comportamente nu sunt doar arbitrare și automate, ci POT FI SCHIMBATE.
  • Vei descoperi că analiza funcțională devine o parte importantă a corectării comportamentelor de autovătămare. Inițial, este posibil să descoperi că înregistrarea acestor comportamente te face să te simți inconfortabil, dar, cu timpul, devine un instrument foarte util în îmbunătățirea modalității în care faci față stresului.
  • De asemenea, s-ar putea să te temi că, notând totul, vei deveni MULT MAI predispus să faci aceste comportamente, iar acesta poate fi cazul; dar numai pe termen scurt. Efectul se atenuează rapid. Preocuparea este constructivă pentru că te face să te concentrezi asupra modului în care poți depăși problema ta de comportament. Pentru schimbarea pe termen lung, acest lucru este foarte util.

Cum se utilizează Fișele de analiză funcțională a comportamentului?

Ca parte a modificărilor în comportamentele tale de autovătămare, va trebui să completezi o fișă de analiză funcțională care detaliază fiecare comportament de autovătămare în parte. Fișa de analiză funcțională înregistrează cât mai detaliat situațiile în care ai făcut aceste comportamente de autovătămare, gândurile și senzațiile pe care le-ai avut înainte, în timpul, și după aceste comportamente; ce comportamente specifice ai făcut, cât de intense au fost impulsurile și cât a durat comportamentul; ce ai încercat să obții cu aceste comportamente (reducerea tensiunii și distresului emoțional, să simți ceva, să te pedepsești pe tine etc.); cum te-ai simțit după ce ai făcut aceste comportamente, ce a funcționat pentru tine și ce nu. În secțiunea următoare vei găsi un exemplu de fișă de analiză funcțională completată care te poate ajuta să o privești pentru a-ți face o idee despre cum arată analiza funcțională a comportamentului. Această analiză este esențială pentru schimbarea comportamentelor, lucru care va fi adresat în secțiunea următoare a acestui modul.

Există câteva aspecte importante de luat în considerare atunci când începi analiza funcțională:

→ monitorizarea…

…să fie realizată cu acuratețe (și cu sinceritate): S-ar putea să te simți tentat/ă să omiți detalii sau comportamente, din sentimente de rușine sau vinovăție. Cu toate acestea, a nu fi complet sincer/ă îți limitează progresul.
…să aibă loc în momentul în care se întâmplă („în timp real”): Nu aștepta până la sfârșitul zilei pentru a încerca să îți amintești ce s-a întâmplat sau cum a arătat comportamentul. Înregistrarea comportamentului în timp ce simți impulsul (sau imediat după) te va ajuta să obții o înregistrare mai precisă a gândurilor, sentimentelor tale și a comportamentelor tale. De asemenea, te va ajuta să analizezi gândurile și situațiile care te încurajează să nu te auto-rănești.
…te va ajuta să înțelegi de ce faci comportamentele de auto-rănire, dar și să înțelegi procesele și gândurile care duc la aceste comportamente.

Vom începe mai întâi cu un exemplu. De data aceasta, ne vom concentra pe povestea lui Cassie, din Fișa Povești de viață, atașată mai sus. Modelul de Fișă de analiză funcțională a comportamentului prezintă cum s-a simțit Cassie înainte, în timpul, și după un episod de autovătămare și se uită la secvența comportamentului și la verigile implicate în lanțul de comportamente de auto-rănire ale lui Cassie.

Monitorizarea experienței în timp real

FIȘA 3 – EXEMPLU DE ANALIZĂ FUNCȚIONALĂ A COMPORTAMENTULUI

EXERCIȚIU – FIȘA DE ANALIZĂ FUNCȚIONALĂ A COMPORTAMENTULUI

După ce ai înțeles cum arată comportamentele de autovătămare non-suicidară și ce efecte pot avea asupra ta, următoarea etapă este să observi acest tipar în propria ta experiență zilnică. Ca temă de casă pentru următoarele zile, vei completa fișa de analiză funcțională a comportamentului, concentrându‑te pe momentele în care te auto-rănești. Nu este despre a te judeca sau a te simți vinovat/ă, ci despre a nota cu sinceritate ce se întâmplă de fapt: ce ore rămân goale pe fișă, ce simți fizic într-o situație dificilă, ce îți trece prin minte înainte să faci un comportament. Această practică te va ajuta să vezi clar tiparele care până acum păreau „normale” sau „obiceiuri”.

Începerea analizei funcționale: Ce trebuie să faci?

Începe o monitorizare precisă, dar nu încerca încă de la început să schimbi tiparul de comportament de autovătămare. Analiza funcțională a comportamentului va trebui să devină un obicei, deoarece o vei face pe toată durata programului de intervenție. Nu îți lua zile libere de la monitorizare și asigură-te că nu omiți să înregistrezi fiecare comportament de auto-rănire. Păstrează-ți înregistrările de monitorizare undeva privat și pe toate la un loc, astfel încât să poți privi înapoi peste ele. Examinarea înregistrărilor îți va permite să detectezi modificări în timp.

Cum se completează fișa de analiză funcțională?

Încearcă pe cât poți să fii cât mai precis/ă și să notezi lucrurile cât de rapid se poate după ce ele au apărut. Încearcă să notezi în „timp real”, imediat după ce acel lucru a apărut. Câteva instrucțiuni pentru completarea fișei de automonitorizare:

  • Data și timpul (ora în care a apărut comportamentul de autovătămare)
  • Notează comportamentul de autovătămare făcut, ce intensitate a avut impulsul de a te auto-răni (pe o scală de la 1 – deloc intens, la 10 – foarte intens), și cât a durat
  • Înainte de comportament…
    • locația (unde erai; fii specific, de ex. „canapea acasă”), compania (dacă erai singur/ă sau în compania altora)
    • ce se întâmpla chiar înainte să faci comportamentul de autovătămare? ce te-a împins să faci asta (ex., situații, conflicte, faptul că erai singur/ă, stres relaționat de școală sau locul de muncă)? au mai fost și alte persoane implicate? prin ce situație ai trecut?
    • ce alți factori au contribuit? (de ex., lipsa de somn/mâncare, probleme cu prietenii, amintiri…)
    • ce gânduri ai avut înainte de a face acest comportament?
    • ce emoții și senzații ai simțit înainte de a face acest comportament? dar în timp ce ai făcut acest comportament?
  • După comportament…
    • cum te-ai simțit imediat după ce ai făcut comportamentul?
    • cu ce te-a ajutat comportamentul de autovătămare? ce a făcut pentru tine?
    • cu ce NU te-a ajutat comportamentul de autovătămare? ce efecte secundare nedorite a avut acest comportament?
    • la ce te-ai gândit după ce ai făcut comportamentul? ce-ți trecea prin minte? la ce te-ai gândit în legătură cu propria persoană?
    • cum te-ai simțit după ce ai făcut comportamentul? cum te-ai simțit în legătură cu propria persoană, după ce ai făcut comportamentul?

Fișa de analiză funcțională a comportamentului

E necesar să completezi câte o fișă nouă de monitorizare (atașată mai jos) pentru fiecare comportament în parte, iar această fișă să fie purtată în orice loc în care mergi, așa încât completarea să fie instantă. În plus, e important ca această fișă să fie o foaie imprimată, dar dacă ți-e dificil așa, poate fi completată pe telefon sau pe orice alt device (completează nu doar cum te auto-rănești, ci și restul aspectelor legate de timp, situație, gânduri, sentimente și consecințe ale comportamentului). Înainte de a trece la secțiunea următoare, asigură-te că ai completat mai multe fișe de monitorizare.

Schimbarea tiparului printr-un răspuns alternativ

FIȘA 4 – ANALIZĂ FUNCȚIONALĂ A COMPORTAMENTULUI