02 – Ce rol au comportamentele de autovătămare?

Ce rol au comportamentele de autovătămare?

Comportamentele de autovătămare nu apar din senin sau fără motiv. Aceste comportamente, și impulsurile care le însoțesc, au un scop. Motivele pentru care oamenii simt aceste impulsuri pot fi foarte variate. De cele mai multe ori, aceste impulsuri apar ca o expresie a distresului emoțional intens sau ca o modalitate de a gestiona situațiile dificile. Comportamentele de autovătămare non-suicidară pot sau nu să apară pentru că o persoană vrea să moară. Oricine se poate autovătăma, iar acest comportament este mult mai comun decât credem, în special printre tinerii din țările europene. Oamenii pot simți diferite emoții atunci când se auto-rănesc, dar majoritatea oamenilor care se autovătămează raportează că simt emoții de deprimare, singurătate, izolare și un sentiment că nimeni nu-i poate înțelege. O altă temă comună printre persoanele care se auto-rănesc este sentimentul de disperare sau copleșire față de problemele pe care le au în relațiile cu oamenii importanți din viețile lor și gândul că „nu există nicio scăpare”. Alții spun că se simt furioși sau supărați atunci când se auto-rănesc. Unii oameni raportează că, în timp ce fac comportamentele de autovătămare non-suicidară, ei se simt amorțiți, ușurați, distrași de senzațiile fizice pe care le simt sau simt „că trăiesc”. După ce fac comportamente de autovătămare, oamenii pot avea un mix de gânduri și emoții. Unii spun că se simt agitați sau obosiți; alții spun că nu simt nimic sau că se simt parțial satisfăcuți și ușurați. Alții povestesc că se simt bucuroși pentru o perioadă scurtă de timp, în timp ce unii raportează că se simt vinovați sau rușinați; există și niște persoane care spun că nu vor să se gândească sau să vorbească deloc despre aceste comportamente de auto-rănire.

Toate comportamentele pe care le facem au o funcție, un motiv, iar de cele mai multe ori, atunci când ne angajăm în anumite comportamente, o facem pentru că încercăm să răspundem la o nevoie. Motivele pentru care oamenii fac comportamente de autovătămare includ:

Pentru reducerea tensiunii din corp;
Pentru gestionarea sentimentului de lipsă de speranță sau a sentimentului că, cu cât mai mult încerci, cu atât mai dificile pot deveni lucrurile (ca și cum ai încerca să urci pe scări rulante care merg în jos). Aceste sentimente pot fi activate de gânduri ca „ce rost are?!” și, odată ce se instalează lipsa de speranță, apare comportamentul de autovătămare;
Pentru a simți ceva real (chiar dacă acea senzație e de durere);
Pentru a scăpa de gânduri sau emoții;
Pentru a muri;
Ca răspuns la schimbările bruște de dispoziție. Atunci când dispoziția se schimbă brusc și simți că te îndepărtezi de modul în care vrei de fapt să te simți, e posibil să te auto-rănești;
Pentru a recâștiga controlul asupra vieții (ca și cum ai trage frâna de urgență într-un tren);
Pentru a exprima furia;
Pentru a gestiona emoțiile dificile pe care cineva le-ar putea avea după ce a fost rănit/ă sau abuzat/ă;
Pentru a face corpul mai puțin atractiv sau pentru a recăpăta controlul asupra propriului corp;
Pentru a te pedepsi sau pentru a-i pedepsi pe ceilalți;
Pentru a exprima vinovăția;
Ca act de curățare (pentru a scăpa de „sângele murdar”);
Pentru a face față durerii emoționale și psihologice;
Pentru efectul calmant pe care îl pot avea. Unii tineri se simt liniștiți de imaginea propriului sânge sau de îngrijirea propriilor răni;
Pentru a comunica anumite lucruri sau pentru a primi o reacție din partea celorlalți; poate comunica nevoi și emoții.

Deși comportamentele de autovătămare nu au întotdeauna ca scop final moartea, ele reprezintă un factor de risc major pentru tentativele de suicid. Mai mult, impulsurile sunt însoțite de efecte secundare și consecințe negative neintenționate atunci când sunt puse în aplicare sub forma comportamentelor de autovătămare, cum ar fi:

Înrăutățirea distresului emoțional și a problemelor de sănătate mintală pe termen lung. Comportamentele de autovătămare par că funcționează pe termen scurt. De ce? Pentru că oferă o eliberare imediată a tensiunii și distresului emoțional, redau o senzație de control asupra propriului corp și amorțesc durerea emoțională. Totuși, pe termen lung fac mai mult rău. Cum? Acestea pot atât să înrăutățească intensitatea emoțiilor resimțite, cât și să contribuie la riscul de dezvoltare și menținere a problemelor de sănătate mintală (cum ar fi depresia, anxietatea socială, dar și la izolare socială și perpetuarea conflictelor și problemelor interpersonale). Aceste comportamente contribuie la sentimentul de a te simți neînțeles de către ceilalți, la stigmatizare din partea celorlalți, ceea ce, mai departe, contribuie la percepția că ceilalți te judecă și te resping, intensificând rușinea, vinovăția și distresul emoțional, ceea ce, mai departe, contribuie la creșterea angajării în comportamente de autovătămare non-suicidară. În timp ce intenția utilizării lor este de a ține sub control distresul emoțional, aceste comportamente pot perpetua un cerc vicios al durerii, vinovăției și rușinii, care mai apoi contribuie la o stimă de sine scăzută.

Scăderea pragului de toleranță a durerii și a fricii de durere și suicid. Cu cât faci mai des aceste comportamente, cu atât ele schimbă modul în care corpul recepționează semnalele de durere. Când mintea și corpul se obișnuiesc cu durerea indusă, cresc dificultățile în detectarea rănilor severe și crește riscul de inducere a rănilor cu risc mortal. Unele comportamente de autovătămare non-suicidară pot fi atât de severe, încât necesită atenție medicală imediată. Acestea pot presupune un risc crescut de infecție a rănilor și pot pune viața în pericol. Tratarea inadecvată a rănilor poate duce la complicații de sănătate pe termen lung. Mai mult, rănile auto-provocate pot lăsa urme și cicatrici permanente pe corp.

Auto-pedepsirea. Atunci când aceste comportamente sunt utilizate pentru a răspunde și gestiona rușinea, vinovăția și stima scăzută de sine, comportamentele de autovătămare non-suicidară pot fi funcționa ca o formă de auto-pedepsire pentru eșecurile și greșelile percepute.

Dată fiind natura repetitivă a acestor comportamente, ele pot fi adictive, devenind tot mai frecvente și intense în timp, în cele din urmă ajungând să fie un tipar comportamental înrădăcinat și greu de controlat.

Exercițiu de reflecție

Gândește-te, pentru un moment, la impulsurile și comportamentele tale de autovătămare. Reflectează asupra informațiilor pe care tocmai le-ai parcurs și notează, în spațiul de mai jos, observațiile tale. Acest exercițiu te invită să faci un pas înapoi și să privești impulsurile și comportamentele tale, fără să te judeci pentru că le faci, și, momentan, fără să încerci să le schimbi. Scopul e să le poți observa mai clar.

Când simți impulsul de autovătămare, ce anume pare să-ți ofere acel comportament în diferite momente? (de exemplu, eliberare de tensiune, senzație de control, amorțeală emoțională, reducerea rușinii sau vinovăției, pedepsire)