01 – Introducere modul

Introducere modul

Imaginează-ți că ești pe malul oceanului, iar emoțiile tale sunt valurile oceanului. Uneori, valurile sunt blânde și liniștitoare. Alteori, se ridică mari, puternice, amenințătoare, aducând cu ele impulsuri de autovătămare non-suicidară. Aceste impulsuri vin brusc, te trag spre comportamente care par să ofere alinare rapidă, dar care lasă în urmă „efecte secundare” neintenționate: vinovăție, cicatrici, rușine sau chiar o durere și mai adâncă. Acest modul este ghidul tău pentru a deveni un surfer priceput pe aceste valuri interioare.

Vei înțelege mai bine impulsurile: de unde vin ele, ce gânduri și emoții le declanșează și spre ce comportamente motivează ele. Vei învăța să recunoști semnalele de avertisment timpurii, acele momente în care valul abia începe să se formeze, înainte să devină copleșitor. Vei observa cum impulsul de autovătămare, oricât de intens ar fi la început, începe să scadă natural pe măsură ce trece timpul… dacă alegi să nu te arunci direct în el.

Apoi, vei descoperi cum să rupi cercul vicios care leagă gândurile dureroase (sau amorțeala emoțională) de comportamentele de autovătămare, cum impulsurile de auto-rănire sunt strâns legate de emoții și devin un fel de „soluție” rapidă, dar costisitoare, și, cel mai important, cum să faci surf pe impulsul de autovătămare non-suicidară: să îl observi, să îl tolerezi și să îl lași să treacă, în timp ce tu rămâi în siguranță pe planșa ta. Surful pe impuls va deveni una dintre cele mai importante resurse: un instrument puternic pentru a identifica, a naviga și a depăși momentele în care valurile emoționale par de netrecut.

„You can’t stop the waves… but you can learn to surf!” – „Nu poți opri valurile… dar poți învăța să faci surf!”

Ce sunt comportamentele de autovătămare?

Comportamentele de autovătămare non-suicidară se referă la provocarea deliberată, intenționată, de răni și leziuni la nivelul propriului corp. Autovătămarea se poate prezenta sub mai multe forme, dar cele mai comune modalități de auto-rănire includ tăierea sau auto-otrăvirea prin supradoză de medicamente. Alte metode de autovătămare includ arderea, zgârierea, auto-lovirea, smulgerea părului și zgândărirea rănilor existente pe corp. Aceste comportamente pot cauza moartea. Din cercetările disponibile, reiese că, în timp ce unele persoanele care fac aceste comportamente nu își doresc să moară, există și persoane care fac aceste comportamente cu scopul de a muri sau persoane cărora nu le pasă dacă vor trăi sau muri în urma autovătămării.

Pentru a putea înțelege mai bine impulsurile care contribuie la comportamente de autovătamare, e important să discutăm despre legătura dintre situații – gânduri – emoții – comportamente. Aceste comportamente apar atunci când mintea detectează și percepe pericole și amenințări din mediul intern sau extern (fie că vorbim de suferință emoțională internă, greșeli, eșecuri, de conflicte cu, sau amenințări din partea celorlalți). Percepția acestor pericole și raportarea pe care o avem față de ele (de exemplu, să te gândești că „Nu pot face față acestei dureri”, „E insuportabil ce se întâmplă”, „Trebuie să simt ceva”, „Nimănui nu-i pasă de mine” sau „Merit să fiu pedepsit”) declanșează emoțiile și senzațiile (de ex., tristețe, anxietate, neputință, furie, etc.,), iar sistemul nervos intră o stare de alertă în care partea emoțională a creierului preia controlul cu ajutorul stării de „luptă/îngheț/fugă” („dezactivând” astfel cortexul prefrontal, partea rațională a creierului).

În timp ce motivele pentru a face comportamentele de autovătămare pot fi foarte variate, adevăratul motivator din spatele acestor comportamente este impulsul de autovătămare non-suicidară. Impulsul de autovătămare non-suicidară se referă la dorința intensă de a te auto-răni, ce se intensifică și acumulează ca răspuns la percepția stresului sau a situațiilor dificile, și ca răspuns la emoții copleșitoare. Atunci când percepi pericole și, ca rezultat, simți emoții intense, acestea sunt, de cele mai multe ori însoțite, de un impuls puternic de a face un comportament pentru a gestiona atât pericolele, cât și emoțiile copleșitoare. S-ar putea să ți se pară că aceste impulsuri sunt incontrolabile și întâmplătoare. Ce trebuie să știi este că aceste impulsuri sunt semnale din partea minții că pericolul sau emoțiile copleșitoare pe care le simți sunt prezente și că modalitățile pe care le ai momentan la îndemână pentru a gestiona și naviga aceste pericole sau emoții se simt, pentru minte, ca fiind insuficiente și ineficiente.

Este aproape imposibil de știut câți tineri fac comportamente de autovătămare non-suicidară. Mulți dintre ei nu spun nimănui că fac aceste comportamente, așa că e incredibil de dificil de contorizat câte persoane prezintă aceste impulsuri și comportamente. Se spune că mai mult de 10% din tineri ar putea să se auto-rănească intenționat la un moment dat, dar aceste procente pot fi și mai mari. Asta înseamnă că foarte mulți dintre cei care se auto-rănesc nu sunt în atenția serviciilor de sănătate. Mai departe, te invităm să accesezi prima fișă din acest modul, care prezintă povești de viață ale unor tineri care se luptă cu comportamentele de autovătămare.

FIȘA 1 – POVEȘTI DE VIAȚĂ

Citind aceste povești de viață, de care dintre ele te simți mai apropiat/ă? Cu care dintre cazurile prezentate găsești similarități? Notează, în spațiile de mai jos, ce anume ți se pare familiar din fiecare poveste. Nu există răspunsuri greșite sau corecte. Acesta este spațiul tău pentru reflecție. Observațiile pe care le notezi te vor ajuta pe măsură ce parcurgi acest modul.

De care dintre povești te simți cel mai apropiat/ă?