Ziua 14. Recapitulare

Felicitări! Ai ajuns la finalul acestui modul! Sperăm că exercițiile ți-au fost de ajutor și că vei continua să dezvolți o relație din ce în ce mai armonioasă cu propriul corp. Să ne uităm acum din nou la graficul care indică evoluția sentimentului de a fi gras/ă, așa cum a fluctuat pe parcursul întregului modul.

Ilustrație despre recapitularea progresului și abilităților

Ce mesaje poți extrage de aici, din modul în care sentimentul de a fi gras/ă variază în raport cu greutatea ta obiectivă? Este a te simți gras/ă același lucru cu a fi gras/ă? Există vreo legătură între ele?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Să ne reamintim acum cei mai comuni activatori, care sunt gândurile cele mai frecvente pe care le avem în astfel de situații, care sunt emoțiile negative predilecte și care sunt comportamentele “de reparație”, care ne ajută să ne simțim mai bine pe termen scurt dar întrețin problemele pe termen lung. Desigur, pot fi și altele, pe care te rugăm să le notezi.

ActivatoriGânduriEmoțiiComportamente de evitare
Conținut media orientat spre corp (ex. sfaturi de fitness, nutriție, ținute afișate pe persoane slabe/fit)
Conținut media orientat spre aspectul fizic, dar nu specific pe siluetă (ex. machiaj, hair-styling, interviuri pe alte tematici cu persoane atrăgătoare)
Consumul unor alimente interzise (ex. pizza, ciocolată)
Întâlnire cu persoane considerate slabe/fit (ex. colegi/colege, prieteni)
Discuții despre diete, cure de slăbire, modificarea formei corpului
Cântărit
Verificarea formei corpului în oglindă
Probarea unor haine prea strâmte (ex. la magazin, din dulap)
Senzația fizică de balonare sau disconfort abdominal
Senzația de căldură, transpirație
Gânduri negative despre aspectul fizic
Predicții negative (ex. ceilalți vor observa)
Catastrofarea
(ex. e groaznic să fii gras/ă)
Evaluarea negativă a propriei persoane
Rușine
Vinovăție
Tristețe/deprimare
Frică/anxietate
Furie
Singurătate
Dietă strictă
Inducerea vărsăturilor
Comportamente de autovătămare
Uitatul în oglindă în mod repetat
Cântărit repetat
Îmbrăcat în haine largi
Evitarea unor situații sociale
Comparația cu alte persoane (ex. X este mai slabă)

Alți activatori

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Alte gânduri

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Alte emoții

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Alte comportamente „de reparație”

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Să revedem acum principalele strategii prin care putem să intervenim. Odată, am văzut că provocarea gândurilor pe care le avem în situații tensionate, încordate, ne poate schimba perspectiva asupra lucrurilor, ne poate ajuta să vedem lucrurile mai flexibil și, astfel, să avem reacții emoționale mai echilibrate. De asemenea, am văzut că ajută înlocuirea comportamentelor impulsive, „de reparație”, care întrețin problema, cu tendințele lor opuse, astfel încât să vedem că acel neplăcut sentiment de a fi gras/ă și emoțiile asociate se reduc de la sine. La fel cum nu trebuie să credem fiecare gând pe care îl gândim, nici nu trebuie să facem fiecare lucru sub comanda emoțiilor negative pe care le avem. Astfel, să nu uităm că avem strategii cognitive (legate de gânduri) și comportamentele/expunere pe care le putem folosi. Gândește-te la un exemplu relevant pentru tine.

Strategii cognitive

Gând negativ

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Ce dovezi pro și contra am față de acest gând?

GândDovezi proDovezi contra

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Ce alte perspective ar putea fi valabile?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Dacă gândul se referă la un fapt sau la o predicție care s-ar putea adeveri (ex. m-am îngrășat), care ar fi consecințele?

Catastrofare – ce ar fi atât de rău?Perspectiva nuanțată asupra situațieiEvaluarea globală a propriei persoane – ce spune asta despre minePerspectiva nuanțată asupra propriei persoane

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

Strategii comportamentale/expunere

Care a fost activatorul?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Care a fost gândul?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Ilustrație despre trusa personală de abilități pentru mai departe

Care a fost emoția asociată sentimentului de a fi gras/ă?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Care ar fi fost comportamentul pe care ai avut impulsul să îl faci pentru a scăpa de aceste emoții?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Care a fost comportamentul opus pe care te-ai străduit să îl faci în loc de cel impulsiv?


Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Notează cât de intense au fost emoțiile resimțite (0-100) după ce ai ales să faci altceva decât de obicei

Imediat după

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


După o oră

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


După 5 ore

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.


Ai ajuns la finalul acestui modul și îți mulțumim pentru timpul și efortul pe care le-ai oferit acestor exerciții. A fost nevoie să privești cu atenție un sentiment dificil și uneori dureros: sentimentul de a fi gras/ă. Chiar dacă nu a fost ușor, faptul că ai observat ce îl declanșează, ce gânduri și emoții îl însoțesc și ce comportamente apar în jurul lui este un pas important. Sperăm că acest modul te-a ajutat să vezi că a te simți gras/ă nu este același lucru cu a fi gras/ă. Uneori, acest sentiment poate apărea mai puternic în zilele în care ești obosit/ă, vulnerabil/ă, trist/ă, rușinat/ă, anxios/anxioasă sau expus/ă la comparații dureroase. În astfel de momente, corpul poate deveni locul în care se adună multe emoții grele.

În continuare, te încurajăm să revii cu blândețe la lucrurile exersate aici: să observi ce s-a întâmplat, să numești gândurile și emoțiile, să îți amintești că ele pot trece, și să alegi, pas cu pas, răspunsuri care au grijă de tine. Nu trebuie să faci totul perfect. Este suficient să continui să îți oferi puțin mai multă înțelegere, răbdare și grijă atunci când apar momente dificile.

Îți mulțumim pentru implicare! Mult succes în continuare!