Ziua 10 – Modificarea comportamentelor
Cât de gras/ă te simți astăzi?
Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a completa formularul.

De multe ori, după ce ne simțit grași/grase sau, mai exact, după ce ne confruntăm cu diverse emoții negative (ex. rușine, furie, anxietate) ca urmare a gândurilor distorsionate despre propriul corp si defectele lui, alegem să facem comportamente care ne fac să ne simțim bine pe moment, dar care pe termen lung, ne alimentează temerile. Dacă ne amintim exemplul de ieri al Ioanei, am văzut că a ales să poarte o altă bluză în locul tricoului pe care l-a ales inițial. Deși, desigur, suntem îndreptățiți să facem alegerile vestimentare pe care le considerăm potrivite, în acest context specific al sentimentului de a fi gras/ă, schimbatul hainelor poate să ne aducă liniște pe termen scurt, dar să ne întrețină temerile pe termen lung. Mai exact, îmi pot lua o bluză mai largă și pe moment să fiu ușurată că nu mai am “brațe de halterofil”, însă faptul că m-am schimbat îmi dovedește că doar așa, în haine largi, îmi voi putea ascunde defectele și voi fi la adăpost de criticile altora. Voi pleca liniștită, dar convinsă că dacă purtam tricoul inițial, un dezastru urma să se întâmple. Deși nu pare ușor, în astfel de momente avem de fapt nevoie să știm că temerile noastre nu se vor adeveri, chiar dacă ieșim din casă cu tricoul care nu ne avantajează. Comportamente cum ar fi schimbatul în haine largi, negre, etc., cântăritul repetat, verificarea formei corpului în oglindă, comparația cu alte persoane, renunțarea la mese, cererea de reasigurări de la alte persoane, evitarea anumitor situații în care corpul este expus (ex. piscină), ca să nu mai vorbim de comportamente compensatorii (ex. provocarea vărsăturilor, exercițiu fizic în exces) sau de pedepsire (ex. auto-vătămare) ne pot aduce o senzație de ușurare pe moment, însă ne întrețin fricile că dacă nu vom acționa, dacă nu vom interveni, atunci senzația de a fi gras/ă va deveni de nesuportat. De fapt, trebuie să învățăm să acționăm într-un mod opus față de tendința inițială – în loc să ne ascundem, să ne expunem, în loc să ne schimbăm, să rămânem la fel îmbrăcați, să nu ne cântărim, să mergem la piscină, să nu reparăm greșelile alimentare prin comportamente compensatorii, etc.
Mai jos sunt câteva exemple de comportamente pe care oamenii le fac atunci când se simt grași/grase dar care întrețin fricile pe termen lung. Alături de ele sunt și comportamentele opuse, pe care ar trebui să le facem ca experiment, să vedem că nu avem nevoie să acționăm ca și când sentimentul de a fi gras/ă ar exprima realitatea. Gândește-te care dintre aceste comportamente se aplică în cazul tău.
| Comportament inițial/tendința | Comportament alternativ |
|---|---|
| Dietă strictă | Mâncat normal |
| Inducerea vărsăturilor | A sta cu senzația de prea-plin |
| Comportamente de autovătămare | Comportamente alternative de liniștire (respirații, duș rece) |
| Uitatul în oglindă în mod repetat | Uitatul per ansamblu, angajarea într-un comportament alternativ |
| Cântărit repetat | Cântărit o singură dată pe săptămână |
| Îmbrăcat în haine largi | Îmbrăcat în hainele care ne plac, indiferent de forma lor |
| Evitarea unor situații sociale | Angajarea în situații sociale |
| Comparația cu alte persoane (ex. X este mai slabă) | Privirea de ansamblu – oamenii pot fi comparați în multe privințe |